ASP a inchis o discoteca din Humor, unde s-au consumat hamburgerii „cu salmonella”


Intră acum și în grupul de

Discoteca-terasa Dance Vip din Gura Humorului, a fost închisa miercuri de ASP Suceava,  în urma controlului efectuat de Inspectia Sanitara de Stat, care a constatat suficiente si grave deficiente igienico-sanitare. Aceasta dupa ce  câteva persoane care consumasera hamburgeri cu maioneza acolo, au ajuns în spital cu toxiinfectie alimentara. Vor fi  aplicate si sanctiuni contraventionale, dar dupa ce administratorul societatii va prezenta documentele solicitate, în prezent acesta fiind plecat în Germania.

ASP Suceava spune ca localul avea autorizatie sanitara din 2003, functionând în incinta Casei de Cultura din Gura Humorului cu un snack bar, discoteca si terasa sezoniera si având ca domenii de  activitate si prepararea si desfacerea de gustari calde si reci – hot dog, hamburgeri, sandvich-uri, cafea, bauturi alcoolice si racoritoare si înghetata.  

La data controlului, inspectorii ISS au constatat ca peretii si podelele erau necorespunzatoare, cu gresia si faianta uzate sau lipsa pe alocuri, vesela din portelan era degradata în proportie de 10%, iar spatiile frigorifice nu aveau termometru si termograma. Totodata, acolo exista un singur grup sanitar folosit atât de personalul localului, de consumatori si de personalul Casei de Cultura, si acesta necorespunzator din punct de vedere igienico-sanitar, cu instalatii defecte si spatiu neigienizat. La blocul alimentar nu exista vestiar pentru personal, nici spatiu amenajat pentru igiena mâinilor acestuia, bucataria nefiind igienizata de multa vreme de catre unitati specializate si autorizate sa o faca. ISS a recoltat probe din carnea tocata de vita gasita la bucatarie în timpul controlului, pentru examenul microbacteriologic. Au fost efectuate teste de salubritate pe suprafetele de lucru din bucatarie si de pe mâinile bucataresei, precum si probe din coproculturile  personalului pentru examenul coprobacteriologic.  

O persoana în vârsta de 30 de ani din Gura Humorului a fost internata pe 14 iunie în Sectia infectioase de la Spitalul Judetean Suceava, cu febra, varsaturi, crampe, stare generala proasta si deshidratare medie. Aceasta  a declarat ulterior medicului epidemiolog de la ASP ca i s-a facut rau dupa ce a mâncat hamburgeri cu maioneza la dicoteca Vip, pe care a frecventat-o în noaptea de vineri spre sâmbata trecuta. Alte doua persoane, de 13 si 16 ani,  au fost internate  pe 14 si pe 15 iunie, pâna miercuri numarul celor ajunsi la spitalul sucevean cu aceleasi simptome fiind de 9, fiind vorba de forme medii si usoare ale bolii.  Ultimele 3 cazuri au ajuns la acelasi spital în cursul noptii de marti spre miercuri, toate fiind medii, ca forma de boala.     Unul dintre pacienti  a si fost externat miercuri.

Directorul adjunct al ASP Suceava, dr. Alexandru Lazareanu, a declarat miercuri ca, initial, nu s-a facut legatura între cazuri, întrucât unul din pacienti era din Braesti, ulterior aflându-se ca toti frecventasera aceeasi discoteca. Dr. Lazareanu spune ca  n-ar fi exclus sa fie mai multe cazuri de îmbolnavire, dar unii au preferat sa se trateze la domiciliu. Potrivit dr. Lazareanu, din probele prelevate de la primul pacient internat la spital s-a izolat salmonella, care a cauzat toxiinfectia alimentara. Urmeaza ca analizele la probele din alimente, de la personal si din blocul alimentar  sa determine  ce sau cine anume a provocat îmbolnavirile.


Intră acum și în grupul de