Cei doi vicepresedinti ai CJ au intrat in „paine”


Intră acum și în grupul de

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, într-o conferinta de presa, ca au fost stabilite atributiile pentru fiecare vicepresedinte, astfel încât Vasile Ilie va coordona directiile economice, pentru asistenta sociala, protectia copilului, institutiile de cultura si aeroport, iar Dan Cadariu, va coordona departamentul tehnic.
Totodata,  Flutur a mai anuntat ca fostul presedinte PSD al Consiliului Judetean Iasi, Lucian Flaiser, va fi unul dintre consilierii sai, aratând ca acesta are o experienta bogata în atragerea fondurilor europene, iar celalalt va fi Cristian Cretu, pe care l-a avut consilier si la biroul senatorial din Suceava.

Lucian Flaiser a demisionat, în luna aprilie, din PSD si s-a înscris în PDL, aratând ca este nemultumit de activitatea filialei judetene Iasi a PSD, condusa de primarul Gheorghe Nichita. Acesta fusese initial propus de PD-L drept candidat pentru functia de presedinte al CJ Iasi, dar ulterior candidatul desemnat de PD-L a fost liderul organizatiei iesene, senatorul Dan Cârlan.

Pe de alta parte, presedintele CJ Suceava Flutur a informat ca a avut în cursul diminetii o întâlnire cu cei 19 directori ai directiilor si institutiilor din subordinea CJ Suceava cu care a realizat un inventar al urgentelor astfel încât lucrurile sa functioneze corespunzator în judet. Astfel, printre urgente se numara asigurarea finantarii pentru plata salariatilor Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, oportunitatea participarii societatii Bucovina Ecotermgaz la licitatia organizata în data de 3 iulie pentru desemnarea operatorului judetean de gaze naturale, gasirea finantarii pentru modernizarea aeroportului Suceava si problematica privind proiectele de reabilitare a unor drumuri judetene prin Programul Operational Regional. 

 


Intră acum și în grupul de