„Sobolanii” lui Mirza alias PSD-istii lui Flutur


Intră acum și în grupul de

În momentul în care Gheorghe Flutur, actual presedinte al Consiliului Judetean Suceava înfingea steagul portocaliu în vârful cortului portocaliu al PD-L montat chiar în fata scarilor de la intrarea în CJ, cerea „sobolanilor” din consiliu sa iasa la suprafata si sa spuna ce au facut în toti anii de când sunt în CJ. Metafora folosita în campanie de Flutur nu a fost neaparat una foarte reusita, dar a fost extrem de gustata de echipa de campanie a senatorului (pe vremea aceea). Campania a trecut, lumea a votat, iar Gheorghe Flutur a fost ales presedinte al CJ. Si a trebuit sa fie pus sef peste, o sa râdeti, chiar „sobolanii” pe care-i tot chema la lumina. Presedintele a iesit miercuri într-o conferinta de presa si a explicat, la întrebarea directa a presei, ca de fapt dorea o dezbatere în public cu oamenii din CJ si nu altceva.

Nu cred ca Flutur nu a avut dreptate în mare parte atunci când spunea ca în CJ Suceava si-au gasit un culcus caldut si bine platit o serie întreaga de PSD-isti, oameni care l-au slujit pe Gavril Mîrza în perioada cât PSD a fost la guvernare (între 2000-2004) si pe care presedintele PSD Suceava i-a rasplatit cu un post în CJ. Acesti oameni i-au facut mai mult rau lui Mîrza decât îsi poate închipui presedintele social-democratilor, însa asta e o alta poveste. Ce devine curios e faptul ca actualul sef al CJ, Gheorghe Flutur, de sorginte liberal, dar actual presedinte al PD-L Suceava, s-a înconjurat de foarte multi PSD-isti carora le-a gasit de lucru în CJ Suceava.  

Primul, si cel mai important cu voia dumneavoastra este vicepresedintele Vasile Ilie, fost membru marcant al PSD Suceava. La Ilie apropierea de PD-L este naturala întrucât a fost prefect PD de Suceava si a facut pasul spre PSD în conditiile în care acest partid avea aceeasi doctrina cu PD si dupa ce camarila lui Eugen Uricec l-a executat în PD, imediat dupa ce partidul a pierdut alegerile la nivel national.

   

Cel de al doilea, adus la Suceava cu surle si trâmbite este nimeni altul decât fostul presedinte al CJ Iasi, PSD-istul Lucian Fleiser. Fleiser a fost „flituit” la Iasi atât de PSD cât si de PD-L. Sa va spun ce s-a petrecut acolo. Sursele noastre au spus ca Fleiser a fost respins de conducerea PSD, acestia preferându-l pe Constantin Simirad. Dupa ce a vazut ca nu îi mai merge cu PSD, Fleiser s-a dus si s-a vândut la PD-L. Cum însa nici acestia nu au „pus botul la vrajeala lui” Fleiser s-a trezit în ziua depunerii candidaturilor ca este dat deoparte. Si uite asa dupa ce PD-L Iasi l-a scuipat ca pe o masea stricata l-a adoptat Gheorghe Flutur pe post de expert în atragerea de fonduri europene. Deci, cu alte cuvinte nu mai stiu cine e sau nu „sobolan” în CJ Suceava si nu mai înteleg de ce PSD-istii lui Mîrza sunt mai rai decât PSD-istii de la Iasi. Si nu pricep de ce PD-L Suceava nu-si scoate la bataie propriii specialisti cu care defila în campania electorala si tot apeleaza la importuri care suna cel putin penibil atunci când e vorba sa fie prezentati si sa li se citeasca „realizarile” din urma. Oricum la PD-L Suceava începe sa nu ma mai mire nimic. Nici chiar faptul ca nu prea mai vad dintre fostii PD-isti la masa cu mai-marii din actualul PD-L.

PS: aflu cu surprindere ca un alt PSD-ist va fi consilier al unui PD-L-ist. Marian Ionescu, fost primar PSD va fi consilierul personal al primarului PD-L, Ion Lungu. QED…. 


Intră acum și în grupul de