FOTO Microbuz încărcat cu țigări de contrabandă de aproape 60.000 de lei, depistat în trafic, la Nisipitu, de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 5.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, pe care doi cetățeni ucraineni încercau să le transporte cu un microbuz și ulterior să le comercializeze pe piața neagră de desfacere din zonă.

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei, agent principal de poliţie Iulia Stan, în cursul zilei de joi un echipaj mobil al poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina, județul Suceava, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit în trafic pentru control, pe raza localității Nisipitu, județul Suceava, un autovehicul marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în Ucraina, în care se aflau două persoane de sex masculin.

”Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățenii ucraineni, T. Stepan și K. Mykola, cu vârste cuprinse între 32 și 40 de ani.

Totodată, polițiștii de frontieră au observat, în interiorul microbuzului, mai multe colete voluminoase în care erau țigări de proveniență ucraineană, fapt pentru care autovehiculul împreună cu cei doi cetățeni ucraineni au fost duși la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.

În urma unui control amănunțit efectuat asupra microbuzului au fost descoperite 10 colete cu țigări de diferite mărci care conțineau 5.000 pachete țigări, în valoare de 58.500 lei”, a arătat Alina Stan.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cei doi cetățeni ucraineni sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.