Un adolescent de 16 ani din Șcheia a fost lovit de o autoutilitară pe o trecere de pietoni din Suceava

Un adolescent în vârstă de 16 ani din comuna Șcheia a fost transportat cu ambulanța la spital după ce a fost accidentat de o autoutilitară, în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni din municipiul Suceava.

Potrivit Poliției Județene Suceava, luni dimineață, în jurul orelor 07.20, în timp ce conducea autoutilitara pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Suceava, un bărbat de 29 de ani din comuna Poieni Solca, a surprins și accidentat ușor un minor de 16 ani din comuna Șcheia, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea părții carosabile pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.

Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.