Acasă Actualitate Țigări de contrabandă de aproape 100.000 lei găsite de polițiștii din Marginea...

Țigări de contrabandă de aproape 100.000 lei găsite de polițiștii din Marginea într-o autoutilitară cu pereți dubli, în urma unui control în trafic


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, a fost reținut în arestul IPJ Suceava, după ce polițiștii din Marginea au constatat că acesta transportă într-o autoutilitară cu pereți dubli țigări de contrabandă de aproape 100.000 lei.



Potrivit IPJ Suceava, joi dimineața, un echipaj din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 3 Marginea, în cadrul unei acţiuni pe linia identificării în trafic a mijloacelor auto care transportă produse de contrabandă, a oprit pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Sucevița, o autoutilitară care se deplasa din direcția Marginea către Palma.

Astfel, la volanul autoutilitarei se afla un tânăr de 26 ani din oraşul Vicovu de Sus, care a declarat că transportă încălțăminte și tălpi încălțăminte.

Însă, în urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au observat diferențe vizuale între dimensiunea interioară a autoutilitarei raportată la cea exterioară, fapt pentru care au procedat la conducerea acesteia la sediul secției.

„După o cercetare amănunţită, a rezultat că în interiorul autoutilitarei era creat un spațiu suplimentar (perete dublu), în care se aflau depozitate mai multe cutii din carton conținând pachete țigarete de proveniență extracomunitară, care au fost introduse printr-un capac tăiat în partea de mijloc a cupolei”, a precizat sursa citată.

Polițiștii au menționat că tânărul transporta 9.882 pachete țigarete (197.640 bucăţi ţigarete), de aproximativ 100.000 lei.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava, urmând ca acesta să fie prezentat în fața instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Totodată, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă în forma calificată”, cauza urmând a fi soluționată procedural de către polițiștii secției.

Mai mult, s-a instituit sechestru asupra autoutilitarei în valoare de aproximativ 3.000 de euro, precum și asupra sumei de 421 lei, găsită asupra conducătorului auto.

Polițiștii suceveni au precizat că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse.

 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version