Primarul Ion Lungu renunță la Crosul Sucevei pentru a participa la acțiunea de susținere a construcției autostrăzii A8 Iași-Tg Mureș


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că nu va putea participa la Crosul Sucevei pentru că va merge la acțiunea de protest pentru susținerea autostrăzii A 8 Iași-Tg. Mureș, apreciind că i se pare mai important să meargă la acțiunea prin care se solicită dezvoltarea infrastructurii rutiere în zonă.

El a spus că s-a antrenat pentru cros și că, mai mult ca sigur, alerga un kilometru, dar că este mai importată construcția unei autostrăzi.

„E mai important să dăm și noi un semnal că susținem autostrada, că avem nevoie de autostradă, că avem nevoie de acest drum rapid”, a spus primarul.

El a menționat că participă la acțiunea de protest în calitate de primar, în numele sucevenilor.

Crosul Sucevei urmează să se organizeze sâmbătă în municipiul Suceava.

Acțiunea prin care se solicită realizarea urgentă a autostrăzii A 8 este susținută de un grup de inițiativă care a mobilizat mai multe persoane să participe la acest protest.

 


Intră acum și în grupul de