Val de percheziții și descinderi pe raza județului Suceava. Șapte persoane au ajuns în arestul Poliției

În zilele de 8 şi 9 septembrie, poliţiştii din cadrul IPJ Suceava au intensificat activităţile investigative şi de cercetare penală reuşind identificarea şi documentarea activităţii infracţionale a 27 de persoane. Poliţiştii judiciarişti au desfăşurat percheziţii şi descinderi în zone şi locuri de interes pentru identificarea autorilor mai multor cauze penale, adminstrarea de material probator şi recuperarea unor prejudicii. În urma acţiunilor desfăşurate, faţă de șapte persoane au fost dispuse măsuri privative de libertate, acestea ajungând în arestul IPJ Suceava.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, poliţiştii au acţionat pe toate liniile de muncă intensificând activităţile investigative şi de cercetare penală atât în cauzele cu violenţă, cât şi în ceea ce priveşte furturile şi infracţionalitatea asociată.

Astfel, vineri dimineața, polițiștii din Vatra Dornei au fost sesizați de un localnic de 34 de ani, despre faptul că în noaptea de 7 spre 8 septembrie a.c. persoane necunoscute i-au sustras trei biciclete din curtea locuinței sale.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei, care a lăsat poarta de acces în curte descuiată și bicicletele legate una de cealaltă cu sistem antifurt, persoane necunoscute le-au sustras, prejudiciul fiind de circa 6.000 lei.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, persoana bănuită de comiterea furtului a fost identificată ca fiind un bărbat de 39 de ani, din județul Maramureș, cunoscut cu antecedente penale. În urma descinderii poliţiştilor la o locaţie cu privire la care existau informaţii că se află bunurile sustrase, acestea au fost identificate ascunse în anexa unui imobil din localitate.

Mai mult, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 39 de ani este și autorul furtului  a două televizoare și a unui receiver, faptă comisă în noaptea de 6 spre 7 septembrie a.c., de pe terasa unui hotel din localitate. Bunurile în valoare de 3.000 lei au fost ridicate și predate persoanei vătămate.

În acest caz polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, suspectul fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, iar la 9.09.2017, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vatra Dornei, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Tot vineri, în urma continuării cercetărilor și a activităților criminalistice întreprinse de polițiști, în cauzele privind trei infracțiuni de furt din locuințe comise pe raza comunei Todirești, în perioada 17.08.-31.08.2017, persoana bănuită de comiterea furtului a fost identificată ca fiind un bărbat de 45 de ani, din orașul Cajvana.

Astfel, în baza mandatului de percheziție emis de instanță, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au efectuat o percheziție la locuința mamei suspectului unde acesta locuiește efectiv, fiind identificate și ridicate mai multe obiecte care prezintă interes în cauză, unele dintre acesta fiind recunoscute de persoanele vătămate.

Bărbatul de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, iar la 9.09.2017, a fost prezentat Judecătoriei Suceava, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Totodată, în urma continuării cercetărilor în cauza privind furtul și agresiunea comisă la data de 5 septembrie a.c. în incinta unui local din municipiul Suceava, victimă fiind un minor de 17 ani din comuna Șerbăuți, polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava au reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor, doi tineri de 21 și 22 de ani, ambii din aceeași localitate cu victima.

În baza probatoriului administrat, s-a dispus continuarea cercetărilor faţă de tânărul de 22 de ani sub aspectul comiterii infracţiunii de „tâlhărie calificată”, iar faţă de cel de 21 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de „complicitate la infracţiunea de tâlhărie calificată”.

În acest caz s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectului de 22 de ani, ce a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, după care, a fost prezentat Judecătoriei Suceava, care a emis faţă de inculpat mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Tot vineri, polițiștii din Vicovu de Sus au primit spre aplicare, mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Rădăuţi la 8 septembrie a.c privind un tânăr de 25 de ani, din comuna Ulma, condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârşirea mai multor infracțiuni la regimul rutier. Tânărul, a fost identificat de polițiști, fiind escortat și încarcerat.

De asemenea, în baza mandatelor de percheziţie emise de Judecătoria Fălticeni, polițiști din cadrul Secțiilor 7 Poliție Rurală Mălini și 12 Poliție Rurală Preutești, însoţiţi de polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Fălticeni şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, au efectuat vineri două percheziţii la domiciliile a doi tineri de 19 și 22 de ani ambii din comuna Preuteşti, cercetaţi în calitate de suspecţi în cazul comiterea a două infracţiuni de furt calificat, aflate în lucru la Postul de poliţie Baia şi la Poliţia municipiului Fălticeni.

Astfel, la domiciliul tânărului de 19 ani au fost descoperite bunurile căutate ce fac obiectul celor două dosare penale și care au fost ridicate pentru cercetări, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. Cercetările continuă, dosarele penale urmând să fie soluționate procedural.

Sâmbătă, 9 septembrie, în urma continuării cercetărilor privind o infracţiune de tâlhărie comisă vineri de persoane necunoscute asupra unui bărbat de 50 de ani din Comănești, în livada de fructe pe care victima o deține în comuna Pîrteștii de Jos, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate de polițiști ca fiind doi tineri de 27 și 28 de ani, ambii din comuna Dărmănești.

Polițiștii au stabilit că vineri, în jurul orei 16.00, cei doi bărbați au fost surprinși de victimă în timp ce furat mere din livada proprietate, iar în momentul în care bărbatul de 50 de ani a scos telefonul pentru a sesiza poliția,  tânărul de 28 de ani i l-a sustras, iar celălalt l-a lovit cu pumnul, după care au fugit de la fața locului cu un autoturism.

În acest caz s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a celor doi tineri, care ulterior au fost prezentaţi Judecătoriei Gura Humorului ce a emis pe numele lor, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. În baza mandatelor, cei doi tineri au fost încarcerați în arestul I.P.J Suceava.

Poliţiştii suceveni atrag atenția că vor intensifica în continuare activităţile investigative astfel încât cei care nu respectă legea să fie identificaţi şi deferiţi justiţiei.

 

loading...