Pusca si cureaua lata…ce deputat eram odata!!!!

PNTCD Suceava nu a murit. Nici macar dupa ce jumatate din membri, adica vreo 10, au trecut cu bagaje la PD Suceava, cu gândul la ceva „oscioare” dupa alegerile locale si generale. PNTCD a reusit sa supravietuiasca, poate nu surprinzator, în zona Radauti, acolo unde, în perioada 1996-2000, deputat cu acte în regula era Dorin Vatamanu. Un deputat care s-a remarcat doar prin faptul ca a reusit sa raneasca un copil în timp ce tragea cu pusca dupa niste afise electorale ale contracandidatilor sai.  În 2008, dupa o perioada în care a încercat resuscitarea cu diverse formule, în care ingredientele principale erau de fiecare data Vasile Lupu (fost deputat) si Petru Juravlea (fost senator), ambii pe perioada CDR-ului, cei de la PNTCD au dat cep butoaielor cu rachiu si au sarbatorit pâna în zori pentru simplul fapt ca Dorin Vatamanu a reusit performanta de a fi desemnat viceprimar al municipiului Radauti, în actualul mandat.

Dar numai dupa o saptamâna, taranistii au transformat bucuria în scârba, când si-au dat seama ca de fapt cu primarul Aurel Olarean (PD-L) nu se poate lucra decât de pe o singura schema: Olarean sef, restul de la „sclavi” în jos. Ce-i poate capul si mai ales pielea lui Olarean a demonstrat-o cu vârf si îndesat timp de patru ani, cât a fost parlamentar de Suceava. Presa centrala si locala a retinut la vremea respectiva de la scandaluri sexuale pâna la cele cu arestarea de politisti pe strazile orasului Radauti. Ce e mai frumos, sunt sigur ca Olarean va demonstra, cu vârf si îndesat, în mandatul sau de primar. Asta daca nu cumva îi va veni pofta sa candideze la un nou mandat de deputat…

Revenind la PNTCD si la viceprimarul Vatamanu, trebuie spus ca dupa o luna de convietuire cu Olarean, vicele a cerut divort, pe motiv de… „mârlaniile” la care este supus. Vatamanu nu are voie sa comenteze nimic pentru ca stia cu cine are de-a face si mai ales stia ce poate el sa faca la Primarie. Pe Vatamanu nu l-am cunoscut ca un mare manager în ale administratiei publice locale, nu îl stiu nici ca pe un foarte bun om de afaceri. Nu cred ca fostul deputat nu e in stare sa stea degeaba pe banii contribuabililor timp de patru ani, pentru ca îl stiu ca pe un tip foarte comod, care înca nu se poate desprinde de anumite tare din adolescenta.

Dar ce nu înteleg e de ce mai tipa Vatamanu ca Olarean îl supune la „perversiuni politico-administrative” si de ce se tot  lamenteaza prin presa ca nu i se da de lucru la adevarata lui valoare. Cu Olarean nici macar Olarean nu poate lucra. Asa ca poate e mai bine pentru Dorin Vatamanu sa renunte, ca si asa nu va face mare brânza în Primaria Radauti ca viceprimar, atâta timp cât valorile sale morale si principiile dupa care se ghideaza nu sunt desprinse din manualul de lucru în administratie scris de Aurel Olarean.