Razmerita la Scheia


Intră acum și în grupul de

Vânzarea unui imobil din Scheia catre doua persoane diferite a creat o adevarata razmerita în localitate. Potrivit IPJ Suceava, marti, la orele 12.00, R. MARCU, de 57 ani din municipiul Suceava,  s-a prezentat la sediul  Politiei comunale Scheia si a sesizat faptul ca luni a cumparat de la B. LAURA, de 28 ani din localitatea Scheia, un imobil în valoare de 3.000 lei situat în cartierul  rromilor din localitate. Acesta a mai spus ca marti dimineata, în jurul orelor 08.00, a fost agresat de F. VASILE, de 48 ani si fiul acestuia C. DANIEL, de 31 ani localnici, care au achizitionat si ei imobilul de la B. LAURA în cursul lunii mai.

 Politistii au demarat imediat cercetarile, partile implicate fiind invitate la sediul Politiei comunale Scheia pentru audieri.

Potrivit IPJ Suceava, pe parcursul derularii cercetarilor, în zona sediului politiei situat în centrul comunei, s-au deplasat în jur de 70 de sustinatori ai ambelor tabere, conditii în care, pe fondul unor discutii contradictorii, C. ILIE, de 31 ani din comuna Scheia a spart cu o teava metalica luneta autoturismului Dacia 1300, cu care F. VASILE si C. DANIEL au venit la politie.

Pentru prevenirea violentelor, la fata locului s-a deplasat grupa DPIR, forte de la Biroul Politiei Rurale si alte forte de la Politia municipiului Suceava, care au restabilit ordinea.

Biroul Politiei Rurale Suceava continua cercetarile, astfel ca B. Laura este anchetata privind comiterea infractiunii de „înselaciune” privind vânzarea aceluiasi imobil la diferite persoane, C. ILIE pentru „distrugere” si pentru „lovire si alte violente”, F. VASILE si C. DANIEL.

 De asemenea, se continua cercetarile pentru identificarea tuturor celor care au participat la altercatiile verbale din fata politiei în vederea sanctionarii conform Lg. 61/1991 modificata. 


Intră acum și în grupul de