Doi adulţi şi un copil din Salcea au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit intoxicaţii în urma consumului de ciuperci

Doi adulţi şi un copil în vârstă de 9 ani, membri ai unei familii din localitatea Salcea, au fost internaţi, luni, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava fiind diagnosticaţi cu intoxicaţie cu ciuperci, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, medicul primar Mihai Ardeleanu, a declarat, marţi, pentru NewsBucovina, că trei pacienţi, membri ai unei familii din Salcea, s-au prezentat la UPU, în cursul după-amiezii de luni, doi adulţi diagnosticaţi cu intoxicaţie cu ciuperci fiind internaţi în Secţia Medicală, iar copilul în vârstă de 9 ani , diagnosticat cu intoxicaţie acută cu ciuperci, a fost internat în Secţia de Pediatrie.

El a spus că în urma tratamentului instituit starea pacienţilor s-a ameliorat şi se află în afara oricărui pericol, dar vor rămâne în spital sub observaţie timp de câteva zile.

Reamintim că alte patru persoane, din care trei copii şi un adult, s-au prezentat în data de 23 şi 24 septembrie 2017 la SJU Suceava pentru îngrijiri medicale după ce au suferit intoxicaţii în urma consumului de ciuperci.

(Liliana Bujdei)

 

 

loading...