13 august – zi cu noroc de parlamentar


Intră acum și în grupul de

Presedintele fostei organizatii judetene a PD Suceava, Eugen Uricec, a fost validat, miercuri, în calitatea de deputat de Suceava, depunând în aceesi zi si juramântul. Uricec a participat la sedinta extraordinara a Camerei Deputatilor, fiind pentru prima data când calca în Palatul Parlamentului în calitate de deputat. „Postura aceasta ma onoreaza, dar ma si obliga în acelasi timp, mai ales ca în luna noiembrie vor fi organizate alegeri generale”, a spus proaspatul parlamentar de Suceava.

El a declarat, la putine minute dupa validare, ca este decis sa se implice în activitatea sa de parlamentar cu predilectie în colegiul Suceava Vest, acolo unde va candida în toamna la alegeri, dar ca va raspunde la fiecare apel al partidului sau. „În postura de parlamentar sigur ca voi avea si alte activitati în toate zonele judetului, acolo unde PD-L va initia proiecte de dezvoltare care necesita prezenta mea si unde poate fi valorificata experienta mea”, a conchis noul deputat de Suceava.

Uricec a fost ales deputat pe listele Aliantei D.A. Suceava, însa pe un loc de supleant. Odata cu transferul deputatului Aurel Olarean la Primaria din Radauti, în calitate de edil-sef, locul a ramas vacant si a fost ocupat de Uricec, care pâna la 1 iunie 2008 a detinut functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Suceava. 


Intră acum și în grupul de