Tânăr din Rădăuți prins conducând cu 113 km/h în localitate, la Frasin

Un tânăr de 23 de ani,  din municipiul Rădăuţi, a fost depistat de polițiști, duminică după-amiază, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, pe raza oraşului Frasin, cu viteza de 113 km/h în localitate.

Poliția Județeană Suceava a informat că în zilele de 11 și 12 noiembrie a.c., polițiștii au desfășurat o acţiune cu efective sporite, toate autospecialele dotate cu aparate radar acţionând zilnic pe drumurile naţionale şi europene.

„În scopul impunerii unui climat de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la trafic, în perioada 11.11.-12.11.2017, poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu poliţiştii de la formaţiunile de profil din teritoriu, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii excesului de viteză, dar şi pentru constatarea şi sancţionarea altor genuri de abateri generatoare de evenimente rutiere grave”, a arătat sursa citată.

Potrivit IPJ Suceava, în cadrul acțiunii au fost aplicate 345 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.880 lei, din care 243 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

De asemenea, au fost ridicate 21 de permise de conducere, dintre care 8 pentru fapte privind încălcarea regimului legal de viteză, iar 13 pentru abateri de altă natură, și au fost reținute două certificate de înmatriculare.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum.

„Viteza excesivă şi depăşirile neregulamentare generează accidente cu urmări din cele mai grave!”, a transmis Poliția Suceava.