S-a izbit cu mopedul in balustrada metalica de protectie


Intră acum și în grupul de

Un tânar a ajuns la spital dupa ce s-a izbit cu mopedul în balustrada metalica, într-o curba. Potrivit IPJ Suceava, luni, la ora 16.40, pe DJ 209 B în interiorul comunei Malini, R. NICOLAE, în vârsta de 22 ani, localnic, în timp ce conducea mopedul marca „Booster”, din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum într-o curba la stânga, a pierdut controlul asupra directiei, izbindu-se de balustrada metalica de protectie de pe partea dreapta a drumului.

Tânarul a fost transportat la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul: „traumatism cranio-cerebral închis, escoriatii faciale, contuzii toracice si stare de ebrietate”, necesitând pentru vindecare  circa 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Conducatorul mopedului nu a fost testat cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât acesta mirosea a alcool si nu purta casca de protectie.


Intră acum și în grupul de