Fotbal, Liga a II-a : Ferfelea si Curelea, nasii Cetatii


Intră acum și în grupul de

Sportul Studentesc – Cetatea Suceava 2 – 0 (1 – 0)

La fel ca în urma cu doua sezoane, Cetatea Suceava a fost învinsa în duelul cu Sportul Studetesc, datorita reusitelor semnate de doua dintre vedetele „studentilor”, Curelea si Ferfelea. Înca o data s-a confirmat ca socoteala de acasa nu se potriveste cu din târg, iar fotbalistii lui Marian Pana au picat examenul sustinut sâmbata, în Regie.

Chiar daca nu mai este „gasca nebuna” din urma cu doi ani, Sportul Studentesc a ramas o echipa destul de puternica. Bucurestenii s-au impus cu 2-0, la capatul unui meci în care sucevenii nu au aratat mare lucru.

Gazdele au început în forta si în chiar primul minut, Curelea a reluat spre poarta lui Rohetki, o centrare marca Ferfelea. Costin Curelea a fost si cel mai periculos om al Sportului în debutul meciului. În minutul 6, pentru Vlad Stanescu avea sa fie momentul psihologic. Din pacate, juniorul trimis în teren de Marian Pana a gresit o preluare simpla iar eroarea avea sa-l urmareasca pe întreaga durata a primei reprize. Cantonati în jumatatea de teren a Cetatii, jucatorii bucuresteni au pus presiune pe poarta aparata de Andrei Rohetki. Capitanul Dacian Varga a fost un adevarat „motor” în garnitura studenteasca.

Galeria suceveana si-a însotit favoritii la meciul de sâmbata, facându-si simtita prezenta pe întreaga durata a întâlnirii. Încurajati de suporteri, oaspetii expediaza primul sut spre poarta lui Samoila prin Celpan însa Cojenel deviaza mingea în afara terenului. Treptat, Cetatea a reusit sa reechilibreze jocul si sa se apropie tot mai mult de poarta studentilor. În minutul 19, Ungureanu încearca un sut de la 60 de metri dar nu-l surprinde pe goalkeeper-ul bucurestean.

Pe fondul unei dominari teritoriale a fotbalistilor lui Marian Pana, „studentii” sunt cei care reusesc deschiderea scorului. În prima faza, Ferfelea centreaza si Curelea reia peste poarta. Faza se repeta dupa un alt minut însa de aceasta data, Curelea nu mai greseste tinta. Atacantul Sportului a reluat mingea din plonjon, direct în plasa portii sucevene si astfel, gazdele au intrat în avantaj la vestiare nu înainte ca Nicola sa trimita o alta minge la poarta bucovinenilor care avea sa fie respinsa de pe linia portii de un fundas al echipei noastre.  

În repriza secunda, prima ocazie a apartinut tot gazdelor Ferfelea a executat cu lovitura libera din preajma careului însa Rohetki a fost la post.

Min. 55 Lovitura libera, Ferfelea executa directe pe poarta, pe jos, dar Rohetki retine. Replica sucevenilor a venit dupa patru minute dar voleul lui Colban, de la 20 de metri, a trecut peste poarta „studentilor”. Samoila a intervenit prompt si la sutul lui Onciu din minutul 61. Rohetki mai are o interventie salvatoarea la incursiunea lui Andrei Stânga, portarul sucevean reusind sa apere dintr-o situatie de unu contra unu.

Ultimul sfert de ora a fost extrem de dur. Fotbalul a trecut pe planul secund, lucru care a convenit de minune celor de la Sportul.

Pe final de meci, Ferfelea îi întoarce serviciul colegului sau si Curelea îl executa pe Rohetti de la 18 metri, plonjonul portarului sucevean fiind zadarnic. Scor final, 2-0 pentru echipa antrenata de Adrian Falub. Cetatea ramâne dupa doua etape cu trei puncte iar în runda viitoare va întâlni pe FC Snagov.

Pentru Cetatea Suceava au evoluat: Rohetki – Cotolan, Ungureanu, Bernard, Streinu (Ir. Ionescu, 46) – Cojenel, Onciu, Celpan, Stanescu (46, Duman) – Homneac (Gurita, 74), Colban.
 


Intră acum și în grupul de