A ajuns cu ifronul in sant

Un dornean a ajuns cu ifronul într-un sant din cauza unei defectiuni tehnice. Potrivit IPJ Suceava, marti, la ora 13.20, în mediul urban – pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, P. Dumitru, în vârsta de 30 ani, localnic, fara permis de conducere, în timp ce conducea un ifron neînregistrat, datorita unei defectiuni tehnice la sistemul de directie, a pierdut controlul si s-a rasturnat în afara partii carosabile de la o diferenta de nivel de 2,8 m.

Dorneanul a fost transportat la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul: ,,traumatism cranio-cerebral acut deschis, comotie cerebrala, plagi contuze regiune parietala si temporara stânga”, necesitând pentru vindecare o saptamâna de îngrijiri medicale.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dupa care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.