Fotbal, Liga a III-a : Rapid CFR Suceava, la prima infrangere a sezonului


Intră acum și în grupul de

Rapid CFR Rapid CFR Suceava a pierdut partida disputata vineri seara contra formatiei CSM Focsani, dupa un meci dominat în mare parte de oaspeti. Terenul din “Itcani” a pus, din nou, serioase probleme jucatorilor celor doua echipe.

Focsanenii au transat meciul înca din primele 10 minute, când au reusit sa marcheze ambele goluri. În minutul 6, Covaci a executat repede o aruncare de la margine si l-a pus pe Curteanu în situatie de finalizare, mijlocasul focsanean reusind sa înscrie cu un sut la coltul lung. Doua minute mai târziu, Moise a pasat în marginea careului, iar Covaci a trimis în plasa portii lui Pascal. Oaspetii au marcat si un al treilea gol prin Moise, în minutul 23, anulat pe motiv de ofsaid.

În minutul 30, Ivanciu îl faulteaza pe juniorul Golofca în suprafata de pedeapsa. Lovitura de la 11 metri a fost transformata de Stamate.

În repriza secunda, “feroviarii” suceveni au încercat sa marcheze macar golul egalizator însa acesta nu a mai venit. Rapid CFR ramâne cu doua puncte si se afla în a doua jumatate a clasamentului Seriei I, pe locul 13. (C.M.)

Rapid CFR Suceava – CSM Focsani 1 – 2

Stadion: “Itcani”

Au marcat: Stamate (30 – 11m)/Curteanu (6), Covaci (8)

Rapid CFR Suceava: Pascal – Huluba (Jalba, 46), Sevaciuc, Razlog, Munteanu (Burlacu, 74) – Romanciuc, Stamate, Pantea, Suleru (Bejenariu, 15) – Golofca (Murariu, 61), Gramada. Antrenor: Bogdan Tudoreanu

CSM Focsani: Ivanciu – Nistoroiu, Toader, Craciun, Nirgoace (Sararu, 82), Bucataru, Curteanu, Moise (Mândrescu, 89), Constantinescu, Covaci (Botezatu, 63), Toma (Dumitriu, 85). Antrenor: Damian Bancila.

Arbitri: George Brânzei (Botosani) –  Iulian Brânza (Botosani), Ciprian Iovu (Botosani).

 

Punct pretios pentru Raraul

La primul meci cu Mihai Eremia pe banca tehnica, CSM Raraul Câmpulung Moldovenesc a obtinut un punct pretios vineri seara, în partida disputata la Bacau cu FCM II din localitate, scor 1-1.

Gazdele au dechis scorul înca din debutul meciului însa avantajul lor a fost anulat dupa numai câteva minute de reusita lui Gherine. Întâlnirea a fost echilibrata. Mai mult, în repriza secunda, câmpulungenii au fost cât pe ce sa dea lovitura.

Pentru Raraul au evoluat: Axinte – Costan, Sârbu, Pfeifer, Cojocariu – Andriuc, Vizitiu, Ionita, Roxandari – Iftimie, Gherine. Pe parcursul întânirii au mai evoluat Jascu, Lupu si Dunea. 




Etapa a III-a

 

Vineri, 29 august

Laminorul Roman – FC Bârlad                              1 – 0

CS Luceafarul Mihai Eminescu – Pambac Bacau     0 – 0  

FC Panciu – CFR Pascani                                     2 – 0

FCM Bacau II – CSM Raraul C-lung                      1 – 1

Rapid CFR Suceava – CSM Focsani                       1 – 2

Aerostar Bacau – Petrolul Berca                           0 – 1  

CS Moinesti – Willy Bacau                                   3 – 0 

Ceahlaul II P. Neamt – Poli II Iasi                        0 – 1  

Sâmbata, 30 august

Cetatea Târgu-Neamt – CSM Râmnicu-Sarat 

 

Clasament

 

1        CS Moinesti              3        2        1        0        9-1     7p

2        Petrolul Berca           3        2        1        0        4-0     7p

3        Pambac Bacau          3        2        1        0        3-1     7p

4        FC Panciu                 3        2        0        1        5-1     6p

5        CSM Râmnicu-Sarat  2        2        0        0        4-0     6p

6        Laminorul Roman      3        2        0        1        5-2     6p

7        CSM Focsani             3        2        0        1        3-4     6p

8        Aerostar Bacau         3        1        1        1        4-2     4p

9        Poli II Iasi                3        1        1        1        2-4     4p

10      Ceahlaul II P.N         3        1        0        2        3-4     3p

11      CFR Pascani              3        1        0        2        1-5     3p

12      CSM Raraul C-lung    3        0        2        1        2-3     2p

13      Rapid CFR Suceava   3        0        2        1        2-3     2p

14      CS Luceafarul           3        0        2        1        1-2     2p

15      FCM Bacau II            3        0        2        1        3-6     2p

16      Willy Bacau              3        0        2        1        3-6     2p

17      Cetatea Tg. Neamt    2        0        1        1        1-4     1p

18      FC Bârlad                 3        0        0        3        2-9     0p

 


Intră acum și în grupul de