Catalin Nechifor cere Guvernului sa se grabeasca, pentru a nu pierde fondurile nerambursabile pentru refacerea obiectivelor afectate de inundatii


Intră acum și în grupul de

Exprimându-si regretul, eurodeputatul PSD, Catalin Nechifor, a declarat într-o conferinta de presa ca a constatat ca autoritatile de la Bucuresti nu au facut demersurile necesare pentru obtinerea de fonduri nerambursabile din Fondul european de solidaritate pentru refacerea obiectivelor afectate de inundatiile de la sfârsitul lunii iulie, riscând astfel sa iasa din termenul maxim de depunere a solicitarii, de zece saptamâni de la înregistrarea calamitatilor într-o regiune a unui stat membru UE. „Au mai ramas practic trei saptamâni pâna când aceasta solicitare trebuie depusa, pentru ca România sa poata beneficia de un drept ce decurge din calitatea de stat membru UE”, a mentionat europarlamentarul sucevean. Acesta a spus ca cererea de solicitare nu este complicata si spera ca guvernantii au terminat concediile pentru a putea aplica aceste fonduri. „Sunt de completat cinci pagini pentru ca România sa aiba deschisa finantarea”, a precizat Catalin Nechifor.

Europarlamentarul social-democrat a subliniat ca România a primit în 2005, peste 49 de milioane de euro, din acelasi fond de solidaritate, în conditiile în care avea doar statut de tara invitata sa adere la UE.  
­

 

 


Intră acum și în grupul de