Pensia minima europeana garantata ar putea fi introdusa si in Romania in urma demersurilor europarlamentarului Catalin Nechifor


Intră acum și în grupul de

Europarlamentarul PSD de Suceava, Catalin Nechifor, a declarat ca Guvernul nu dispune de resurse financiare pentru plata majorata a pensiilor, aratând ca, de sâmbata a fost declansat un control tematic national la firme, privind recuperarea TVA, în încercarea de a aduce fonduri la buget. „Acest demers ar trebui stopat, pentru ca nu este normala aceasta presiune politica pusa cu insistenta asupra mediului de afaceri”, a spus Catalin Nechifor.

În opinia acestuia, s-a ajuns în aceasta situatie si din cauza cotei unice de impozitare, problema care va trebui rediscutata, la dezbateri fiind invitati, pe lânga factorii politici, si reprezentantii mediului de afaceri, sindicate si asociatii profesionale.

Eurodeputatul socialist a mai adaugat ca împreuna cu membrii grupului socialist din Parlamentul European a facut demersuri pentru introducerea pensiei minime europene garantate, ceea ce implica acordarea de pensii decente si în România. „Propunerea a trecut de Parlamentul European si este acum în atentia Comisiei Europene”, a mai precizat Catalin Nechifor. ­

­ 


Intră acum și în grupul de