Evenimente culturale in Franta, realizate de Asociatia de Arta „Nicolae Tonitza”


Intră acum și în grupul de

Un numar de 43 de lucrari de arta plastica, ulei pe pânza si acuarela vor fi expuse publicului francez din Lille. Potrivit prorectorului Universitatii „Stefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. Sanda – Maria Ardeleanu, ce face parte din Asociatia de Arta „Nicolae Tonitza” (T.A.G.), în cadrul parteneriatului dintre Consiliul Judetean Suceava si Département du Nord-Lille, Franta, Asociatia de Arta „Nicolae Tonitza” (T.A.G.) participa, în  perioada 06-12 septembrie 2008, la o serie de evenimente culturale, în colaborare cu Asociatia Passages-Lille, chiar în capitala Departamentului de Nord.

Sanda-Maria Ardeleanu precizeaza ca actiunea se înscrie în cadrul proiectului « Les Couleurs et les sons se répondent » ce include vernisajul unei expozitii de pictura româno-franceza, unde expun artistii plastici: Pusa Pâslaru-Ionescu, Ana–Maria Ovadiuc, Alexandru Catalin Chifan – Suceava ; Cezar Secrieru – Republica Moldova, Iléna Lescaut, Madalina Teodorescu – Franta si doua concerte de muzica culta româneasca sustinute de baritonul Andras Chiriliuc si pianistul Mihnea Dragoi – România.

Proiectul este finantat de Consiliul Judetean Suceava, Conseil Général du Nord – Franta si Asociatia de Arta „Nicolae Tonitza”.

Vor fi expuse publicului francez 43 de lucrari de arta plastica, ulei pe pânza si acuarela. Lucrarile abordeaza o tematica larga, de la zborul pasarii la vocile marii, de la romantismul nuferilor autohtoni la chemarea pamântului natal, de la complexitatea fiintei umane redata în forme si culori post-moderniste la exercitiul de descifrare al codurilor picturii abstracte.
 
 


Intră acum și în grupul de