Autoritățile din Suceava și Cernăuți, nemulțumite de cum arată Vama Siret-Porubne: Este supraaglomerată și se lucrează la de trei ori capacitatea


Intră acum și în grupul de

Autoritățile din Suceava și Cernăuți care s-au întâlnit, luni, în Vama Siret pentru a discuta mai multe proiecte comune, și-au exprimat nemulțumirea față de modul în care arată acest punct vamal.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus după întâlnire, că în cadrul discuțiilor a fost abordată și supraaglomerarea Vămii Siret-Porubne.

„S-a mai discutat despre modul necorespunzător în  care arată vama Siret-Porubne, unde se lucrează supraaglomerat, la de tre ori capacitatea, atât la călători cât și la marfă”, a spus Flutur.

Pentru modernizarea Vămii Siret, parlamentarii PNL de Suceava au propus ca în Legea bugetului pentru anul 2018 să fie alocată suma de 46 de milioane de lei prin suplimentarea bugetului Ministerului Finanțelor Publice.

Șeful Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Cezar Călin Ciorteanu, a declarat, săptămâna trecută, într-o conferință de presă, că în primele 11 luni ale acestui an, prin PTF Siret și PTF Vicșani, au tranzitat aproape două milioane de persoane, din care 1,942 milioane prin Siret și 19.123 persoane prin Vicșani, el apreciind că traficul a crescut cu 20 la sută după ridicarea regimului de vize pentru ucraineni.

El a menționat că au tranzitat cele două puncte de frontieră 690.068 mijloace de transport din care  687.374 auto în P.T.F. Siret și 2.694 trenuri  la PTF Vicșani.

Ciorteanu a spus că în perioada sărbătorilor de iarnă traficul prin punctele de frontieră va fi crescut, iar Poliția de Frontieră Suceava a luat măsurile necesare pentru ca timpii de așteptare să fie cât mai mici și a recomandat folosirea aplicației Poliției de Frontieră prin care se poate consulta, în timp real, situația în fiecare punct de frontieră pentru a putea fi folosite rute alternative.

El a mai declarat că polițiștii de frontieră acționează cât pot de repede, dar că există și control vamal care trebuie făcut corespunzător întrucât Siret este poartă de intrare în Uniunea Europeană.

Ciorteanu a apreciat că dacă se va redeschide punctul de frontieră Vicovu de Sus-Crasna, presiunea pe PTF Siret va scădea.


Intră acum și în grupul de