Miroase deja a toamna


Intră acum și în grupul de

Undeva, vag, în suflet si în aer simtim cum da târcoale melancolia. Se apropie încet, vremea sosetelor, a umbrelelor si a pardesiurilor. A serilor lungi, tot mai reci, si-a sfârsiturilor de saptamâna în care nu stii exact ce anume vrei. Îti tot spui ca nu ai motive de tristete, ca de fapt, mai sunt înca destui oameni în vacanta de vara, încerci sa te convingi ca ai prea multe de facut ca sa lenevesti. De la vecini vin arome de dulceata, compoturi, zacusti, tocane de legume si în mintea ta se contureaza ideea ca ar trebui sa faci si tu la fel…

Ei, da. E adevarat, se schimba anotimpul; vor mai fi destule zile de vara, dar e clar, se va înscauna, încet si sigur, toamna. Da, e perioada când încep sa se pregateasca conservele, dar timp este suficient.

Si pentru a-ti face curaj ia doar cosuletul de pe dulap si du-te la piata. Nu pentru a cumpara saci de ceapa, vinete, ardei, rosii si mai stim noi ce… Ci pentru a lua un buchet de crizanteme marunte, de gradina, cu un minunat si delicat parfum amarui. Si daca tot esti în piata, ia si câteva legume, astfel vei vedea care sunt preturile, iar atunci când te hotarasti sa treci la prepararea conservelor, vei avea idee cam ce este si la ce preturi.

Spor la treaba!         


Intră acum și în grupul de