Comisarii de mediu nu au gasit abateri grave privind gestionarea deseurilor medicale periculoase


Intră acum și în grupul de

La nivelul judetului Suceava se deruleaza o campanie de verificare a modului de gestionare a deseurilor medicale periculoase rezultate din activitatea spitaliceasca. Unitatile sanitare sunt obligate sa detina autorizatie de mediu, sa respecte normele legale privind regimul deseurilor în cauza si sa detina contracte cu firmele de incinerare. Potrivit sefului Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, în cadrul controlului se verifica daca unitatile spitalicesti respecta cerintele privind fluxurile deseurilor, respectiv cele referitoare la preluarea din sectie, depozitarea temporara si predarea catre societatile specializate în distrugerea acestora.  „Deseurile medicale trebuiesc puse în ambalaje speciale, pe diferite categorii, depozitate în camere special amenajate pâna la preluarea lor de catre firmele specializate”, a mentionat Constantin Harasim.

Acesta a precizat ca pâna acum au fost controlate spitalele municipale din Falticeni, Radauti, Câmpulung Moldovenesc, cel orasenesc din Gura Humorului si sectia de la Zvoristea, nefiind gasite nereguli, mai ales ca verificarile au fost anuntate, însa a precizat ca se vor face si controale inopinate.

Mondeco Suceava si Super Star Radauti sunt singurele firme din judet care se ocupa de arderea deseurilor provenite de la unitatile spitalicesti . Si acestea din urma vor fi verificate din punct de vedere al alinierii la prevederile comunitare în domeniu. Potrivit datelor Agentiei pentru Protectia Mediului, în primul semestru al anului 2008, în judetul Suceava au fost produse 89 de tone de deseuri spitalicesti.


Intră acum și în grupul de