Tabara de creatie romano-ucraineana, la Sucevita


Intră acum și în grupul de

Un numar de 30 de artisti plastici din judetul Suceava si regiunea Cernauti vor participa la o tabara de creatie ce va fi organizata la Sucevita, în cadrul unui proiect finantat de UE. Complexul Muzeal Bucovina Suceava împreuna cu partenerul sau de partea româna – Consiliul Judetean Suceava si partenerul ucrainean Muzeul de Arta Cernauti desfasoara pâna pe data de 22 august 2009 proiectul transfrontalier „Arta, un limbaj comun între doua culturi”. Proiectul este finantat de Uniunea Europeana, prin finantare PHARE în valoare de 59.000 euro si se desfasoara în cadrul Programului de Vecinatate România-Ucraina 2004-2006, componenta PHARE CBC 2006.

Proiectul “Arta, un limbaj comun între doua culturi” îsi propune sa apropie institutii de cultura – muzee aflate de o parte si de alta a granitei, respectiv Complexul Muzeal Bucovina Suceava si Muzeul de Arta din Cernauti si sa întareasca relatiile interumane prin organizarea unei tabere de creatie care sa puna în valoare talentul creator al artistilor.  

Tabara de creatie va fi organizata la Sucevita si va avea o durata de doua saptamâni. În cadrul taberei vor participa artisti plastici profesionisti din ambele zone geografice implicate în proiect, respectiv 15 artisti plastici din judetul Suceava si 15 artisti plastici din regiunea Cernauti. Creatiile realizate în cadrul acestei tabere vor fi valorificate si promovate printr-o lucrare de specialitate – Catalogul Taberei de Creatie -catalog editat în limbile româna, ucraineana si engleza cât si prin intermediul a doua expozitii de pictura care se vor vernisa atât la Suceava cât si la Cernauti.

Proiectul încurajeaza si dezvolta contactele transfrontaliere si cooperarea între institutii cu acelasi profil de activitate, punând accentul pe colaborarea culturala dincolo de frontierele geografice si culturale în domeniul artei si a creatiilor artistice.

Proiectul va participa la dezvoltarea economica a regiunii, respectiv a turismului cultural, Muzeul de Arta din Cernauti si Complexul Muzeal Bucovina Suceava devenind repere în circuitul turistic cultural regional. 


Intră acum și în grupul de