Handbal, Liga Nationala : Petru Ghervan: „Vom lupta pentru victorie si ne vom apara sansele cum stim mai bine”


Intră acum și în grupul de

Cu doua zile înaintea partidei cu Stiinta Bacau, din etapa a III-a a Ligii Nationale de handbal masculin, antrenorul „studentilor”, Petru Ghervan, este încrezator în potentialul elevilor sai.
Într-o conferinta de presa sustinuta joi la sala LPS, Petru Ghervan crede ca bacauanii sunt avantajati de faptul ca joaca pe teren propriu. Totodata, tehnicianul sucevenilor a spus ca partida va fi una echilibrata si va fi decisa abia spre final. Antrenorul sucevenilor a mai precizat ca are tot lotul la dispozitie întrucât extrema Florin Dospinescu nu a fost suspendat de FRH dupa cartonasul rosu primit în partida cu U Transilvania Cluj.  „Atmosfera din lot este buna. Suntem într-o perioada în care punctele acumulate ne asigura si linistea în pregatire. Am constatat ca, fata de alte situatii similare, dupa victorii importante în campionat, este o atmosfera de echilibru si de preocupare pentru ceea ce urmeaza.

Cred ca acesta este un semn de maturitate al echipei noastre si de crestere a valorii sportive. Cei de la Bacau ne cunosc foarte bine pe noi si, la rândul nostru, noi îi cunoastem foarte bine pe ei. Asa cum am mai spus, cred ca victoria o va obtine echipa care va fi mai rabdatoare, mai înteleapta, mai echilibrata pe tot parcursul jocului si al carei portar va reusi sa aiba un procentaj mai bun la aruncarile aparate împotriva adversarului. Eu cred ca finalul de joc va decide victoria. Favorita putem considera ca este echipa bacauana pentru ca joaca pe teren propriu si locul ocupat la finalul editiei trecute îi recomanda pentru aceasta dar, noi vom lupta pentru victorie si ne vom apara sansele cum stim mai bine. La Bacau am facut meciuri bune întotdeauna si de aceea cred ca si noi avem sansa noastra”, a declarat Petru Ghervan.  
Partida dintre Stiinta Bacau si CS Universitatea Suceava va avea loc sâmbata, de la ora 11, la Bacau.
Universitarii s-au antrenat la Scoala gen. nr. 11

La sala de sport de la LPS, lucrarile de modernizare continua. În aceasta saptamâna se instaleaza noua instalatie de iluminat care va fi la standardele impuse de forul european. Joi, au ajuns si scaunele care vor fi montate, cel mai probabil pâna la meciul echipei a doua de sâmbata, 20 septembrie. Din aceste motive, componentii Universitatii Suceava s-au antrenat pe parcursul acestei saptamâni la sala de sport de la Scoala generala nr. 11 din Burdujeni. „Ne pregatim în sala Scolii generale nr. 11 si aici tin sa le multumesc înca o data colegilor si conducerii de acolo, pentru ca, desi a început scoala si, cu siguranta, perturbam programul elevilor, ei au gasit solutii sa ne primeasca si pe noi. În caz contrar, ar fi presupus ca în aceasta saptamâna sa plecam undeva în cantonament si sa cheltuim sume de bani importante si alte mobilizari de energie care nu stiu daca a fi avut aceeasi eficienta”, a concluzionat Petru Ghervan.


Intră acum și în grupul de