Expozitie itineranta a lucrarilor realizate in Tabara Nationala de Arta Plastica „Lumina Nordului”


Intră acum și în grupul de

Scoala Populara de Arte „Ion Irimescu” Suceava organizeaza, în aceasta toamna, o expozitie itineranta în noua orase din tara, cu lucrarile pe care le-au realizat elevi ai scolilor de arte, care au participat, în acest an, la Tabara Nationala de Arta Plastica „Lumina Nordului”, de la Casa Alba – Frasin.

Tablourile vor fi expuse în Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Zalau, Cluj, Târgu-Mures, Piatra Neamt, Bacau, Iasi, cu revenire la Suceava. „Expozitia itineranta este deschisa pâna la jumatatea anului viitor. Suntem conditionati de spatii, dar asteptam sprijinul directorilor de scoli populare de arte din tara, care se vor ocupa si de transportul tablourilor dintr-un oras în altul”, a explicat directorul Scolii de Arte „Ion Irimescu” Suceava, Petre Horvat.

Tabara nationala de creatie arta plastica „Lumina Nordului” este o manifestare prin care tineri talentati din scolile de arte din tara au posibilitatea sa creeze într-un cadru organizat, sub îndrumarea unor artisti consacrati, constituindu-se într-o reuniune cultural-artistica ai caror beneficiari directi sunt. Patrimoniul scolii de arte sucevene s-a îmbunatatit cu câteva zeci de lucrari foarte valoroase, apartinând tinerilor din tara. 


Intră acum și în grupul de