Fotbal : Primera Division: Granzii au obtinut victorii pe linie


Intră acum și în grupul de

Lipsita de surprize, etapa a treia din Primera Division a reprezentat un veritabil festin al super-puterilor, în care echipele mari si-au facut de cap, umilind cât se poate de clar formatiile care le-au iesit în cale.  Pe “Vicente Calderon”, Atletico nu a avut nicio emotie în partida cu Recreativo de Huelva, pe care a spulberat-o cu scorul de 4-0. Golurile madrilenilor au fost marcate de Kun Aguero (7), Maniche (52) si de fostul atacant al lui Liverpool, Sinama Pongolle (77, 88).

Duminica a intrat în scena si a doua echipa a capitalei spaniole, Realul. „Galacticii” au facut cel mai bun meci din acest sezon în deplasarea de la Racing Santander, învingând echipa lui Laszlo Sepsi cu 2-0, prin golurile marcate de De la Red si de Ruud Van Nistelrooy în minutele 53 si 73. Scorul este însa unul mincinos, campionii ratând multe alte ocazii de a marca.

Daca primii doi granzi au jucat fotbal, FC Barcelona a practicat un cu totul alt sport. „Extraterestrii” s-au distrat la Gijon cu Sporting, reusind sa se impuna cu 6-1. La pauza a fost însa doar 2-0, Xavi deschizând scorul în minutul 28 si Samuel Eto’o majorându-l dupa alte cinci minute. Recitalul a continuat însa dupa iesirea de la cabine, când Keita (49), Iniesta (70) si Messi (85, 90) si-au trecut si ei numele pe lista marcatorilor, în timp ce golul de onoare al gazdelor a fost înscris de Maldonado (50).


Intră acum și în grupul de