Biciclista accidentata grav de un mopedist


Intră acum și în grupul de

Un mopedist humorean, aflat sub influenta bauturilor alcoolice, a ranit grav o femeie care circula regulamentar cu bicicleta. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judetean de Politie Suceava, luni, în jurul orei 17.00, pe strada Pajistei din orasul Gura Humorului,  numitul A. DUMITRU de 30 ani din localitate, în timp ce conducea motoscuterul marca „Replica”, a intrat în coliziune fata-spate cu bicicleta condusa regulamentar în fata sa în aceeasi directie de mers de A. FLORENTINA de 34 ani, localnica.
    
În urma impactului a rezultat ranirea grava (25 – 30 zile îngrijiri medicale) a biciclistei.

Conducatorul mopedului nu purta casca de protectie si, desi emana miros de alcool, a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar A. FLORENTINA a fost testata cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 


Intră acum și în grupul de