Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Cătălina Zorescu, a preluat atribuţiile funcţiei de director executiv

Directorul adjunct al DSP Suceava, medicul Cătălina Zorescu, a preluat atribuţiile funcţiei de conducere de director executiv al instituţiei începând cu data de 23 februarie 2018.

Într-un  comunicat de presă al DSP Suceava se precizează că, începând cu data de 23 februarie 2018,  conform Ordinului nr.159/23.02.2018,  emis de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, i se deleagă atribuțiile specifice funcției de conducere de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava medicului epidemiolog Cătălina Zorescu, până la ocuparea temporară sau definitivă a funcției publice de conducere, în condițiile legii.

Directorul executiv interimar al DSP Suceava, Petru- Sebastian Jureschi, a demisionat la începutul lunii februarie 2018, la aproape trei luni de când i-au fost delegate atribuţiile funcţiei de conducere, invocând motive personale.

De precizat este că lui Petru Sebastian Jureschi i-au fost delegate atribuţiile specifice funcţiei de conducere de director executiv al DSP Suceava prin Ordinul nr. 1312/2017  al ministrului Sănătăţii Florian/Dorel Bodog, începând cu data de 8 noiembrie 2017.

Reamintim că până la preluarea acestei funcţii de către Petru-Sebastian Jureschi, interimatul a fost asigurat de directorul adjunct al DSP Suceava, medicul Cătălina Zorescu, după ce directorul executiv interimar al DSP Suceava, Andrei Ianovici a solicitat, în cursul lunii iulie 2017, Ministerului Sănătăţii să i se ia atribuţiile de director executiv după doi ani în care a condus instituţia.

(Liliana Bujdei)