Focar de hepatita la Baia


Intră acum și în grupul de

Noua copii cu vârste cuprinse între 5 si 17 ani, care locuiesc pe aceeasi strada în comuna suceveana Baia, au fost internati în sectia de boli infectioase a Spitalului Falticeni, cu hepatita acuta virala de tip A.

Directorul interimar al Autoritatii de Sanatate Publica, Alexandru Lazareanu,
 a declarat vineri, în cadrul unei conferinte de presa, ca seful Compartimentului Teritorial de Sanatate Publica Falticeni, Catalina Pascal, a anuntat institutia de existenta unui focar de hepatita acuta virala în comuna Baia. „Este vorba despre 4 elevi de la Scoala generala nr. 3 din Baia si alti 4 de la alte unitati de învatamânt din municipiul Falticeni, toti de pe aceeasi strada. Compartimentul teritorial a catagrafiat contactii din scoala si din familie si ne-a solicitat vaccinuri contra hepatitei A.

Si noi am cerut, la rândul nostru, de la Ministerul Sanatatii, pentru ca toate stocurile au fost folosite în timpul inundatiilor. Ba mai mult, atunci ne-au ajutat si alte ASP-uri din tara, de acea am cerut ca stocurile împrumutate sa le fie returnate direct lor, nu sa ni le trimita noua si apoi noi sa de dam lor”, a precizat Alexandru Lazareanu. Acesta a aratat ca pentru focarul de la Baia s-au solicitat cca 150 de doze de vaccin.

Seful ASP Suceava a mentionat ca familiilor din focar li s-au dat gratuit tablete de cloramina pentru dezinfectie, iar contactii sunt supravegheati de catre medicii de familie. El a spus ca au fost recoltate probe din doua fântâni situate pe strada respectiva, rezultatul analizelor aratând ca apa nu este corespunzatoare, de aceea s-a recurs imediat la dezinfectarea acesteia.

Alexandru Lazareanu a mai adaugat ca ASP Suceava va inspecta Scoala generala nr. 3, care nu are autorizatie de functionare.          


Intră acum și în grupul de