Inspectorii sanitari suceveni au efectuat 28 de controale la instalaţiile de aprovizionare cu apă potabilă din mediul urban care aparţin operatorului judeţean de apă şi canalizare


Intră acum și în grupul de

Inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Dinu Florin Sădean, a declarat, marţi, că în cursul lunii februarie  au fost efectuate 28 de verificări la staţii de tratare a apei şi la reţeaua de distribuţie a apei din mediul urban în cadrul unui control tematic dispus de Ministerul Sănătăţii fiind verificate condiţiile igienico-sanitare.

Sădean a spus că au fost verificate staţii de tratare a apei şi reţelele de distribuţie a apei din Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei, Solca şi Siret care aparţin operatorului judeţean de apă şi canalizare ACET Suceava.

“Peste tot am găsit bine, ceea ce este un plus pentru ei”, a mai spus Sădean.

El a precizat că în cursul lunii martie controalele vor continua în mediul rural la instalaţiile de aprovizionare cu apă potabilă, urmând să fie verificate inclusiv fântânile publice, iar în cadrul controalelor vor fi prelevate şi probe de apă în vederea efectuării analizelor de laborator privind calitatea apei.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de