Sapte primarii amendate pentru depozitarile necontrolate de deseuri


Intră acum și în grupul de

Un numar de sapte autoritati administrativ- teritoriale din judetul Suceava au fost sanctionate de catre comisarii Garzii de Mediu Suceava în urma neregulilor privind salubrizarea.

Seful Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim
 a declarat luni, în cadrul unei conferinte de presa, ca în luna august primariile afectate de inundatii, dar si cele unde existau semnale ca salubrizarea lasa de dorit, au fost avertizate privind înlaturarea deseurilor. „Toate cele 7 primarii au fost sanctionate cu câte 15.000 lei” , a precizat Constantin Harasim.

Acesta a aratat ca orasul Brosteni a fost amendat pentru faptul ca pe malul râului Bistrita persista depozitarile necontrolate de deseuri. „Aceste deseuri dau o nota proasta turismului din zona, dar o alta problema este si aceea ca o parte din deseuri ajung în barajul din Neamt”,  a spus comisarul-sef sucevean. Si în comuna Slatina persista problema insalubrizarii malurilor cursurilor de apa. „Daca nu se aplica masura rezolvarii problemei depozitarilor necontrolate, la urmatorul control vom fi nevoiti sa aplicam amenzi mult mai mari, cuprinse între 50.000 si 100.000 lei” , a mentionat Constantin Harasim.

Pentru mizeriile de pe malurile pârâului Suha, primariile Ostra si Stulpicani au fost de asemenea sanctionate. „Chiar daca aceste deseuri sunt aduse de apa, primariile trebuie sa salubrizeze malurile”, a afirmat seful Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Suceava.

Celelalte trei primarii amendate pentru lipsa salubrizarii sunt cele din comunele Cârlibaba, Serbauti si Dragoiesti.       


Intră acum și în grupul de