Peste 100 de polițiști suceveni verifică dacă autovehiculele aflate în trafic sunt echipate cu cauciucuri de iarnă


Intră acum și în grupul de

În prezent, pe raza întregului judeţ, peste 100 de poliţişti acţionează pentru fluidizarea traficului dar şi pentru identificarea celor care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără anvelope de iarnă, a anunțat Poliția Județeană Suceava.

Potrivit unui comunicat de presă, legislaţia rutieră în vigoare prevede că pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei este obligatorie folosirea anvelopelor de iarnă.

Mai mult, poliţiştii atrag atenţia participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Poliția Județeană Suceava avertizează că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Totodată, Poliția Suceava  recomandă celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.

„Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.

Daţi dovadă de mult discernământ referitor la oportunitatea plecării dumneavoastră.

Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire.

Verificaţi dacă dispozitivele de iluminare şi semnalizare, ştergătoarele de parbriz şi instalaţiile de climatizare funcţionează corespunzător. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare.

Asiguraţi-vă rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă sau de deszăpezirii, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale!

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul şi nu blocaţi intersecţiile!

Pietoni,  luați-vă toate măsuri de precauţie, pentru a fi siguri că sunteți observaţi în trafic de către şoferi! Circulați, pe cât posibil, doar pe trotuare, faceți traversarea străzii prin locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunteți siguri că intenţia de a traversa a fost observată de către şoferi!

Evitaţi să folosiți frâna de picior în mod brusc!

Dacă este absolut necesar să frânaţi, faceţi-o cât mai ușor cu putinţă şi nu ridicaţi piciorul în momentul în care simţiţi în pedală activarea ABS-ului.

 Acelaşi lucru este valabil şi pentru accelerările în trombă, care vor face ca roţile să-şi piardă aderenţa şi să se învârtă în gol”, sunt recomandările Poliției Suceava.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de