Nu a acordat prioritate si a ranit doi pasageri


Intră acum și în grupul de

Doi pasageri aflati într-o masina au ajuns la spital în urma unui accident rutier. Potrivit IPJ Suceava, duminica, în jurul orei 04.00, pe strada 1 Mai din municipiul Suceava, L. ADRIAN, în vârsta de 22 ani, din comuna Ipotesti, în timp ce conducea autoturismul marca „Ford Scorpio”, la intersectia cu strada Mihai Viteazu nu a acordat prioritate de trecere autoturismului „Dacia Logan”, condus regulamentar din sens opus de U. GRIGORE, în vârsta de 31 ani, din localitate, lovindu-l.

Doi pasageri aflati în cel de-al doilea autoturism au fost raniti în urma impactului. Este vorba despre R. IOAN, în vârsta de 61 ani, care necesita 9 – 12 zile îngrijiri medicale si sotia sa R. VERONICA, în vârsta de 58 ani, ranita mai grav si care are nevoie de 15 – 20 zile îngrijiri medicale. Ambii sunt din comuna Scheia.

Conducatorii auto nu purtau centura de siguranta, au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru U. GRIGORE si 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru L. ADRIAN, dupa care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 


Intră acum și în grupul de