CL Arbore a revocat hotararea de alocare a loturilor pentru reconstructia caselor


Intră acum și în grupul de

Activitatea de reconstructie a celor 203 case care au fost distruse de ape sau trebuie stramutate este, în general, în grafic, o situatie exceptionala întâlnindu-se în comuna Arbore, unde Consiliul Local a revocat hotarârea privind amplasamentele noilor locuinte.

Subprefectul judetului Suceava, Dumitru Pasniciuc, a declarat, miercuri, ca dupa ce CL Arbore a aprobat o hotarâre prin care se stabileau amplasamente pentru reconstructia unui numar de 23 de case, la Prefectura Suceava a fost primita o contestatie semnata de peste 170 de sateni, fata de aceasta hotarâre, acestia reclamând ca cele 23 de case nu au fost afectate de inundatii si solicitând „tratament egal”, în conditiile în care peste 140 de case se afla în zona inundabila. Pasniciuc a aratat ca, potrivit procedurii, contestatia a fost transmisa Consiliului Local Arbore, care, în sedinta de sâmbata, a revocat hotarârea de alocare a loturilor pentru cele 23 de locuinte.

Subprefectul de Suceava a mai precizat ca în cursul zilei de marti a fost în zona împreuna cu un reprezentant desemnat de Guvern, cu sefii ISU Suceava, Inspectoratului de Stat în Constructii si Sectiei de Gospodarire a Apelor, pentru identificarea unei solutii. El a aratat ca în zona este în derulare o lucrare de regularizare a cursurilor Solcutei si pârâului Clit si ca cele 140 de case aflate acum în zona inundabila vor fi în afara acestei zone dupa finalizarea acestei lucrari. „Am propus urgentarea lucrarilor de regularizare si facem în continuare demersuri pentru a gasi o solutie favorabila pentru comuna Arbore”, a spus Pasniciuc.

Echipa de evaluare a pagubelor produse de inundatiile din luna iulie a constatat ca un numar de 23 de case aflate în zone inundabile trebuie reconstruite pe alte amplasamente.

Prefectul de Suceava, Alexandru Baisanu, declara la mijlocul lunii septembrie ca situatia din Arbore este determinata de faptul ca unii localnici nu doresc sa aiba vecini romi care vor fi stramutati din zonele inundabile. Baisanu a aratat ca a participat cinci ore la o sedinta a Consiliului Local Arbore, unde „a venit jumatate din sat” si ca multi dintre cei prezenti au sustinut ca nu doresc sa fie reconstruite case pentru romi. El a spus ca a trimis în teren o noua echipa care sa evalueze situatia din comuna si numarul de case care trebuie reconstruite, aratând ca si în urma acestei verificari s-a stabilit ca trebuie reconstruite 23 de case, din care 11 pentru cetateni romi.

Prefectul a mentionat ca s-a stabilit ca vor fi reconstruite doar casele afectate de inundatii care erau înregistrate si pentru care se plateau impozite pe cladire.

În urma inundatiilor de la sfârsitul lunii iulie, în judetul Suceava se reconstruiesc 203 case, alte 59 de locuinte afectate se reabiliteaza, iar 2015 case necesita reparatii.


Intră acum și în grupul de