CJ Suceava a lansat doua proiecte turistice la Forumul Regional de Investitii


Intră acum și în grupul de

Consiliul Judetean Suceava a lansat, în cadrul Forumului Regional de Investitii, organizat la Centrul Economic Bucovina, doua proiecte de promovare a turismului în Bucovina. Unul dintre acestea este proiectul turistic „Turism religios în Bucovina”,  realizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, iar celalalt, proiectul de promovare a produselor traditionale bucovinene.

La deschiderea actiunii, care a avut loc vineri dimineata, au participat ambasadorii Austriei si Ungariei la Bucuresti, dar si reprezentanti ai regiunilor europene partenere ale judetului Suceava din Abruzzo-Italia, Schwaben-Germania, Silezia-Polonia, Cernauti-Ucrai­na si mai multe raioane din Republica Moldova. Printre invitati, în calitate de europarlamentar, a fost si copresedintele PD-L, Theodor Stolojan. De remarcat este ca participantii la acest eveniment au fost întâmpinati cu buciume, dar si cu o fanfara.

Cu ocazia acestui eveniment, în curtea Centrului Economic Bucovina a fost montata o linie ferata îngusta pe o lungime de 200 de metri, pe care circula, de la intrare pâna la pavilionul central, o mocanita. Presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a urcat împreuna cu Theodor Stolojan în locomotiva mocanitei si a tras sirena trenului.

În Centrul Economic Bucovina au fost instalate, pe lânga pavilioanele de prezentare, si o replica a unei parti din Manastirea Voronet, dar si o casa traditionala bucovineana, unde o formatie artistica a interpretat diferite cântece bucovinene.


Intră acum și în grupul de