Steaua poate bate si acasa in Liga Campionilor. La handbal


Intră acum și în grupul de

Blestemul terenului propriu pentru Steaua în Liga Campionilor a fost înlaturat duminica la Buzau. Nu la fotbal, ci la handbal, acolo unde campioana României a învins echipa slovena Cimos Koper, în etapa a doua din grupa E a celei mai importante competitii intercluburi.

Învinsa în ultimele meciuri din campionat de Dinamo si de Stiinta Bacau, dar si în prima etapa a Ligii de spaniolii de la Portland San Antonio, evenimente la care s-a adaugat si schimbarea antrenorului Dumitru Berbece cu o zi înainte de partida cu vicecampioana Sloveniei, Steaua a început tare si a condus înca din start cu 2-0. S-a dovedit un simplu foc de paie, deoarece oaspetii au preluat initiativa, si odata cu aceasta si conducerea pe tabela de marcaj. Pâna la pauza, ros-albastrii s-au întrecut în greseli, astfel ca adversarii s-au desprins constant, la pauza conducând cu 16-12. Totul parea a fi pierdut.

De la vestiare a iesit însa o alta echipa a Stelei, iar repriza secunda a fost o succesiune de rasturnari de situatie. Cu antrenorul secund-jucator Rudici si Alin Sania în mare forma, gazdele au revenit si au preluat la un moment dat conducerea cu 23-21. A urmat o cadere inexplicabila a campioanei, slovenii trecând din nou în fata, 23-25. Din acest punct, pe teren nu a mai existat decât formatia lui Nicolae Munteanu, noul antrenor, finalmente ros-albastrii obtinând primul succes în Liga Campionilor din istoria clubului, scor 28-26.
În celalalt meci al grupei, campioana Rusiei, Chehovskie Medvedi, a trecut pe teren propriu de Portland San Antonio cu 34-26, trecând pe primul loc în seria Stelei. Rusii vor sosi peste o saptamâna în România pentru a înfrunta, tot la Buzau, formatia ros-albastra.


Intră acum și în grupul de