Ministrul Sănătății promite pregătirea unei oferte de creștere salarială


Intră acum și în grupul de

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, le-a promis reprezentanților Sanitas că va prezenta o ofertă de creștere salarială până la data de 3 noiembrie. Declarațiile au fost făcute în cadrul Congresului Federației Sanitas, care a avut loc vineri.
Eugen Nicolăescu a subliniat faptul că este de acord cu mărirea salariilor în domeniul sanitar, însă nu poate oferi și un procent până nu se aprobă Legea Bugetului. În plus, el le-a explicat sindicaliștilor că după alegerile din noiembrie nu se știe dacă va mai fi la conducere.
Reprezentanții Sanitas i-au cerut ministrului Sănătății să semneze un protocol din care să reiasă „lucruri concrete” în 2009. În cazul în care nu se va modifica nimic, sindicaliștii amenință cu un miting în Capitală, pe 4 noiembrie și cu grevă generală pe 20 noiembrie.

Liderii Federației Sanitas au anunțat săptămâna trecută că, în cazul în care Guvernul nu le soluționează revendicările, vor declanșa o serie de acțiuni de protest. Sindicaliștii solicită majorarea bugetului alocat sănătății în anul 2009, asigurarea resurselor bugetare pentru acordarea tuturor drepturilor salariaților în trimestrul IV 2008, creșterea veniturilor personalului din sistemul sanitar, majorarea salariilor de încadrare ale personalului din sănătate cu 50-60%, acordarea primei de vacanță pentru personalul din sistemul sanitar, acordarea tichetelor de masă pentru toți salariații din sănătate, negocierea și completarea regulamentului de sporuri cu propunerile Federației Sanitas după aprobarea bugetului pe anul 2009.

Ei mai cer completarea facilităților pentru personalul sanitar cu asigurarea gratuității pentru investigații clinice și paraclinice, acordarea primei de stabilitate trimestrial și aprobarea în regim de urgență în Parlament a OUG nr 17/2008 pentru modificarea și completarea OUG nr 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar.

 


Intră acum și în grupul de