Runda a XI-a a celui de-al treilea eșalon fotbalistic al țării a fost de bun augur pentru Rarăul C-lung Moldovenesc și Rapid CFR Suceava. Ițcănenii au reușit un egal prețios pe terenul formației CS Panciu, scor 1-1, fiind egalați pe final de meci după ce Apetri a adus gruparea feroviară în avantaj. CSM Rarăul a câștigat partida de la Pașcani și a acumulat 12 puncte în clasament.