ONG-urile sucevene vor să se implice în împădurirea județului

           Trei organizații non-guvernamentale din județul Suceava au solicitat Direcției Silvice puieți în vederea împăduririi unor noi suprafețe de teren, lucrul acesta întâmplându-se la doar două zile după ce aproximativ 2000 de voluntari au plantat în zona Oadeci, din comuna Udești, 5 hectare de teren cu salcâmi.

Acțiunea a fost coordonată de șeful administrației județene, Gheorghe Flutur și de șeful Direcției Silvice Suceava, Valerian Solovăstru. Acesta din urmă a declarat că acțiunea „ a fost o reușită” și și-a exprimat convingerea că mult mai multe persoane au fost sensibilizate în vederea contribuirii la viitoarele campanii de împădurire. El a spus că „luna pădurii” va trebui să fie o a doua etapă foarte importantă în planul de reîmpădurire a județului Suceava. Din punctul de vedere al șefului silvicultorilor suceveni prezența oamenilor politici la Udești a fost necesară în condițiile în care nu putem vorbi la Suceava de „vedete locale autentice” care să nu facă parte din scena politică.

 „Oamenii politici pot atrage după ei populația și pot convinge oamenii să facă lucruri bune, ceea ce s-a dovedit și la Udești”, a mai spus Solovăstru. El a promis celor care doresc să facă acțiuni de împădurire că le va pune la dispoziție, începând cu anul viitor, puieții necesari fără a le solicita vreun ban.