Reprezentanții sindicatelor și patronatelor au participat la ședința Comisiei de Dialog Social


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a informat, vineri, că în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social, care a avut loc joi, la sediul Palatului Administrativ,  s-au purtat discuții referitoare la acțiunile sindicatelor și patronatelor care se vor desfășura loc în perioada următoare, fiind totodată prezentată și argumentată poziția Guvernului României față de cererea de aplicare a majorării cu 50% a salariilor în învățământ.

Prefectul județului Suceava, Ovidiu Doroftei, a descris situația actuală privind majorarea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice, precum și prognosticul situației economice a județului Suceava și a României, ca urmare a majorării tuturor salariilor din sistemul bugetar, în condițiile nesustenabilității financiare ale acestor revendicări. De asemenea, Doroftei a făcut referire la creșterile salariale acordate în perioada 2005-2008 personalului din sectorul bugetar, cât și la sumele care au fost alocate pentru investiții, în special pentru învătământ și sănătate. El a arătat că pentru personalul din învățământ în anul 2005, respectiv 2006, creșterea totală a fost cu un punct procentual mai mare față de majorarea acordată pe întreg sectorul bugetar, în anul 2007 creșterea a fost mai mare cu 1,4 puncte procentuale, iar în anul 2008 cu 2,78 puncte procentuale.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a ținut să precizeze faptul că, în momentul de față, pe investiții și transferuri de capital, în proiecția bugetară pentru anul 2009, MEdCT alocă suma de 5,3 miliarde lei, iar în cazul operării majorării salariale cu 50 la sută, investițiile și transferurile de capital s-ar diminua cu suma de 4,3 miliarde lei. "Dacă dorim performanță în sistemul de învățământ, consider că recompensarea prin bani, ar trebui să se concentreze pe două direcții: atragerea la catedra a tinerilor pregătiți, prin remunerarea consistentă a debutanților și menținerea performerilor în sistem", a declarat Ovidiu Doroftei.

Reprezentanții patronatelor au declarat că sunt de acord cu majorarea salariilor din sectorul bugetar, dar în condițiile în care productivitatea la nivel național crește, iar aceste creșteri să fie efectuate treptat, insistând asupra faptului că în sectorul privat, pentru a fi mărite salariile, trebuie efectuate restructurări de personal, măsură ce ar putea conduce la mărirea arealului de activitate pe fiecare angajat, sub rezerva imposibilității îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

La rândul lor, reprezentanții sindicatelor susțin de asemenea creșterea salariilor, dar au adus în discuție  problemele care ar putea fi întâmpinate în ceea ce privește negocierea Contractelor Colective de Muncă, apreciind că vor fi multe cazuri în care se va ajunge la medierea conflictelor de interese, din cauza lipsei de fonduri, atât în sectorul bugetar cât și în cel privat.

La întrunirea prezidată de prefectul Ovidiu Doroftei au participat  reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, reprezentanți ai confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național, CSDR, Cartel “ALFA”, BNS, Meridian  și reprezentanți ai confederațiilor patronale reprezentative la nivel național, CNIPMMR, PSP, CNPR, UGIR 1903, CPISC, ARACO și PNR.

 


Intră acum și în grupul de