Afacere cu lanțuri contrafăcute pentru drujbe


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Suceava, s-au deplasat luni seară, la ora 19:30, la un depozit – punct de lucru aparținând societăți comerciale din Suceava, situat în municipiul Suceava, unde au efectuat un control inopinat. Ajunși la fața locului polițiștii l-au găsit pe B. Dumitru, în vârstă de 46 ani din municipiul Suceava, angajat al societății comerciale, care asambla manual lanțuri de drujbă de diferite mărimi, pe care ulterior le împacheta în cutii de carton inscripționate cu diferite mărci producătoare de asemenea componente.

În timpul verificărilor, la fața locului a sosit și administratorul firmei în cauza, Z. Gheorghe, în vârstă de 58 ani, din municipiul Suceava, care fiind pus în fața aspectelor constatate, a recunoscut faptul că nu există documente de proveniență pentru cantitate de 560 recipienți plastic cu ulei de drujbă aflat depozitat în aceeași incintă, acesta aparținând de fapt lui B. Dumitru. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei, și i s-a confiscat întreaga cantitate de ulei.

Cât privesc lanțurile de drujbă, cei doi au declarat că au fost achiziționate cu câțiva ani în urmă, în formă vrac, factura de proveniența urmând a fi prezentată ulterior. Totodată, aceștia au recunoscut ca lanțurile sunt de proveniență turcească, ambalate în cutii de carton fiecare bucată în parte având circa 25 metri, din fiecare lanț fiind confecționate cu ustensile speciale de nituire, lanțuri de diferite dimensiuni ce ulterior sunt ambalate individual în cutii inscripționate cu mărcile Husqvarna și Stihl, pe care apar mențiunile „Made in Canada și Switzerland”.
În aceste condiții Z. Gheorghe este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „contrafacere și punere în circulație de mărfuri contrafăcute” și „privind mărcile și indicațiile geografice”, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor lanțuri de drujbă vrac și ambalate individual, în valoare de circa 35.000 lei.

 


Intră acum și în grupul de