Paznicul Primăriei Cârlibaba a ars afișele de pe panoul electoral care i-a fost lăsat în grijă


Intră acum și în grupul de

Nici bine nu a început campania electorală că polițiștii suceveni s-au procopsit cu nu mai puțin de patru „evenimente electorale”. Astfel, în noaptea de 02/03.11.2008, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cârlibaba s-au sesizat din oficiu despre faptul că persoane necunoscute au luat toate afișele de pe panoul de afișaj electoral aflat lângă Primăria comune Cârlibaba, care este asigurat cu pază proprie.

Inițial, paznicul B. Mihai a declarat că afișele se aflau pe panoul electoral la ieșirea din serviciu în jurul orei 05.00 însă, în urma cercetărilor desfășurate, acesta a recunoscut că a rupt afișele electorale. Indignat de faptul că s-a stabilit ca pe timpul campaniei electorale trebuie să asigure și paza panoului electoral, la ieșirea din serviciu în jurul orei 05.00 a rupt afișele electorale, pe care le-a ars în soba din camera Primăriei, unde avea acces. Paznicul a fost sancționat contravențional cu 1.000 lei.

Un alt caz s-a înregistrat la Cornu Luncii. IPJ Suceava, a fost informat luni, despre faptul că în noaptea de 02/03.11.2008 persoane necunoscute au rupt un banner electoral al PSD și mai multe afișe electorale de pe raza comunei Cornu Luncii, din Colegiul electoral uninominal nr.5. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Biroului Poliției Rurale Fălticeni. Aceștia au întocmit dosar penal în vederea stabilirii condițiilor privind dispariția materialelor electorale și identificarea autorului.

În satul Ruși-Mănăstioara un banner a fost depistat în curtea unui localnic. Duminică, la ora 22.40, IPJ Suceava a fost sesizat despre faptul că bannerul PSD+CD afișat în sat, a dispărut. Bannerul respectiv a fost găsit în curtea locuinței lui D. SILVIU, situată în imediata apropiere a locului amplasării acestuia. Polițiștii spun că bannerul prezenta la capătul de care este prins sistemul de ancorare, o ruptură, care a făcut ca susținerea acestuia să nu se mai poată realiza. Pe banner nu au fost găsite urme de tăieturi, rupturi sau alte înscrisuri. Primarul comunei Udești a declarat că nu dorește să depună plângere.

Nu în ultimul rând luni, la ora 12.30, poliția suceveană a fost sesizată despre faptul că în noaptea de 02/03.11.2008, persoane necunoscute au sustras un număr de două bannere electorale PSD, amplasate pe raza comunei Bunești.
Verificările au scos în evidență faptul că cele două bannere au fost amplasate sâmbătă fără a exista autorizațiile necesare, emise de Primăria comunei Bunești.
Polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări în vederea identificării autorilor și stabilirii  împrejurărilor în care s-a comis fapta.

 


Intră acum și în grupul de