Posturile de anesteziști oferite de spitalele din județ nu au căutare


Intră acum și în grupul de

Deși în toate spitalele din județ ajung frecvent multe cazuri de urgență provocate de accidente rutiere și pacienți cu traumatisme provocate prin agresiune, ce necesită intervenții chirurgicale imediate, numărul medicilor anesteziști este total insuficient. Deficitul de medici anesteziști reprezintă o problemă care durează de ani de zile, spune directorul ASP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, fiindcă de câte ori s-au scos astfel de posturi la concurs nu au fost candidați pentru ele sau nu erau suficienți. În aceste condiții, spune șeful ASP, în prezent, doar atunci când există medici care solicită vreun post este întrebat unde vrea să meargă și apoi se scoate postul respectiv la concurs, cu atât mai mult cu cât spitalul respectiv trebuie să plătească o taxă. „Pentru noi nu este nici o problemă să scoatem posturile la concurs, dar nu putem obliga spitalele să ne ceară organizarea concursurilor. Acestea trebuie să plătească taxe pentru concursurile pe posturile vacante, și de cele mai multe ori nu se prezintă nimeni”,  a precizat șeful ASP Suceava.   

„O intervenție chirurgicală nu se poate face fără anestezist. Lipsa de anesteziști este cauzată în primul rând de responsabilitățile foarte mari pe care le au aceștia, ei fiind în permanent pericol, dacă nu au dotare corespunzătoare. Apoi, de salarizarea mică și oportunitățile puține pe care le oferă comunitățile locale. Acum se mai discută de locuințe de serviciu pentru medici și de alte facilități, dar noi scoatem posturi la concurs și nu se prezintă nimeni. De când sunt eu aici au fost doar 5-6 solicitări pentru Suceava”, a precizat dr. Lăzăreanu.

În momentul de față, la Spitalul Județean Suceava, normate sunt 12 posturi de  medici anesteziști și sunt încadrați doar 7, la Gura Humorului nu a fost niciodată un anestezist, locul fiind liber și acum iar la Câmpulung Moldovenesc este normat un post dar medicul venit de la Brăila, se află într-un proces, și se pare că vă pleca înapoi. La Spitalul Fălticeni ar trebui doi anesteziști și este doar unul, la Vatra Dornei este un medic anestezist, conform normei, dar va ieși la pensie. Spitalul  din Rădăuți este singurul cu număr corespunzător normelor, adică 2 medici, dar dr. Lăzăreanu spune că tot nu sunt suficienți.
 


Intră acum și în grupul de