Cod galben de furtună în zona Rădăuți-Câmpulung Moldovenesc-Gura Humorului

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben nowcasting de vreme severă imediată în zona Rădăuți-Câmpulung Moldovenesc-Gura Humorului până la ora 12:30.

Meteorologii anunță că se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula 25 l/mp, grindină.

Sunt vizate localitățile Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Cajvana, Vicovu de Sus, Marginea, Broșteni, Cornu Luncii, Arbore, Mălini, Frasin, Stulpicani, Vama, Todirești, Vicovu de Jos, Straja, Păltinoasa, Frătăuții Noi, Moldovița, Slatina, Milișăuți, Frătăuții Vechi, Râșca, Volovăț, Vatra Moldoviței, Horodnic de Sus, Dornești, Cacica, Satu Mare, Ostra, Brodina, Putna, Bilca, Frumosu, Mănăstirea Humorului, Iaslovăț, Voitinel, Valea Moldovei, Pârteștii de Jos, Drăgoiești, Crucea, Solca, Gălănești, Botoșana, Horodnic de Jos, Berchisesti, Sucevița, Ilișești, Sadova, Mușenița, Comănești, Capu Câmpului, Poieni-Solca, Ciprian Porumbescu, Burla, Bălăceana.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, un cod galben de ploi abundente care include și județul Suceava și care este valabil în perioada sâmbătă, ora 14:00 până duminică la ora 23:00.

Meteorologii arată că vor fi fenomene de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate.

Astefel, în intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele de munte, precum și în Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei.

Vor fi averse care vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 15…20 l/mp și punctiform 40…50 l/mp. Astfel de fenomene vor fi și în restul teritoriului, însă pe arii mai restrânse.

ANM notează că manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala și la începutul săptămânii viitoare, local și temporar, în majoritatea regiunilor.