DSVSA Suceava: 62 de unităţi, între care restaurante şi pensiuni, controlate de inspectorii sanitari veterinari suceveni în perioada minivacanţelor de Rusalii şi 1 Iunie

Inspectorii sanitari veterinari suceveni au controlat în perioada minivacanţelor de Rusalii şi 1 Iunie 62 de unităţi din industria alimentară din localităţile de interes turistic şi din zonele de agrement din judeţ, fiind aplicat 23 de amenzi în valoare totală  de 15.600 lei.

Directorul executiv al DSVSA Suceava, medicul veterinar Dănuţ Corneanu, a precizat, luni, într-un comunicat de presă că  în perioadele 24-28 mai 2018 şi 1-4 iunie 2018 s-au intensificat controalele  oficiale şi s-au dispus  măsuri  pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare, cu scopul de a proteja sănătatea consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti şi a creşterii rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement şi localităţile de interes turistic.

El a spus că în cele două perioade au fost controlate 62 de unităţi, din care 29 de restaurante, 7 Laboratoare de cofetărie/ patiserie, 16 pensiuni turistice, 3 Hypermarketuri/supermarketuri, 5 magazine alimentare, un depozit şi o pizzerie.

Corneanu a precizat că printre deficienţele constatate de inspectorii sanitari veterinari suceveni în timpul controalelor se numără abateri de la norma de igienă(manipularea produselor alimentare  de origine animală cu încalcarea normelor de igienă), lipsa transabilității, lipsa acțiunilor dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare sau lipsa înregistrărilor, precum şi depozitare  neconformă, lipsa documentelor de provenienţă şi calitate pentru marfă/şi/sau documente incomplete sau etichetare neconformă.

El a menţionat că în urma acestor controale s-au aplicat 17 avertismente şi 23 amenzi contraventionale in valoare de 15.600 de lei.

(Liliana Bujdei)