Acasă Actualitate Alegeri parlamentare 2008 : Mîrza prezintă măsurile anti-criză ale PSD

Alegeri parlamentare 2008 : Mîrza prezintă măsurile anti-criză ale PSD


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației județene a PSD Suceava, Gavril Mîrza, care candidează pentru un mandat de senator în colegiul 3 Fălticeni, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe e presă, că PSD a pregătit măsurile anti-criză pe care urmează să le pună în aplicare odată cu preluarea guvernării după alegerile parlamentare. „Oamenii sunt îngrijorați că-și vor pierde locurile de muncă, iar PSD va pune în aplicare măsuri anti-criză”, a spus Mîrza, arătând că aceste măsuri anti-criză vizează, în principal, stimularea investițiilor publice și a agriculturii.

Liderul social-democraților suceveni a spus că în condițiile crizei financiare mondiale, așteptările românilor se îndreaptă spre un guvern „competent”, care să le soluționeze problemele sociale, arătând că electoratul dorește aplicarea politicilor de stânga, subliniind că și victoria lui Barack Obama este „începutul unor schimbări profunde”. Mîrza a precizat că este nevoie de „investiții masive” ale Guvernului, dar și prin atragerea fondurilor europene structurale, subliniind că PSD își menține oferta privind 1000 de kilometri de autostradă, 1000 de noi grădinițe și 1000 de lei salariul minim.



Totodată, el a adăugat că vor fi dublate pensiile agricultorilor, iar pentru încurajarea sectorului agricol se vor asigura subvenții de 1500 de lei la hectar, subvenții pentru achiziționarea de utilaje agricole și subvenții pe produs și crearea piețelor agricole en-gros. Mai mult, Mîrza a subliniat că, parlamentarii PSD de Suceava vor iniția o lege prin care să se anuleze taxele pentru intabularea terenurilor agricole, care în prezent nu pot fi suportate de agricultori.

Președintele PSD Suceava a explicat că este nevoie de susținerea agriculturii în condițiile în care 35 la sută din suprafața agricolă nu este cultivată, dar și sprijinirea producătorilor, care nu au unde să-și vândă produsele. „Piețele en-gros ale PD-L sunt doar cele de pe marginea drumului”, a afirmat Mîrza, făcând referire la proiectul fostului ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur.

Candidatul PSD la Senat a mai arătat că, în plan județean, PSD își propune atragerea de fonduri guvernamentale și europene pentru modernizarea satului românesc, pentru investiții în modernizarea drumurilor, rețelelor de apă și canalizare, infrastructurii școlare și de sănătate și continuarea programului de construcție de săli de sport. „În ultimii patru ani nu s-a construit mai nimic, ba mai mult, se distrug săli de sport construite”, a spus Mîrza, care a menționat că a constatat că în unele săli de sport se organizează acțiuni care nu au legătură cu sportul, cum ar fi discotecile.

 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version