Alegeri parlamentare 2008 : Să le arătăm ce înseamnă lipsa de cvorum!


Intră acum și în grupul de

 Dorința de a profita de putere cu orice preț, până în ultimul moment, îi determină pe membrii coaliției PSD-PNL să facă gesturi împotriva celui mai elementar bun simț. După ce au votat împotriva abuzivei ordonanțe guvernamentale care bloca aplicarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice, parlamentarii social-democrați și cei național-liberali au făcut imposibilă discutarea moțiunii de cenzură „Educația rămâne. Guvernul Pleacă”, inițiată în mod justificat de către Partidul Democrat Liberal. Absența de la dezbateri a celor care, timp de optsprezece ani, le-au spus cadrelor didactice că „nu se poate” și că „țara are probleme mult mai grave decât salarizarea unor amărâți de profesori și învățători” le-a dovedit beneficiarilor legii în cauză, dascălilor noștri, că la putere au ajuns unii dintre cei mai slabi elevi ai lor.

Condamnăm această atitudine duplicitară și considerăm justificate protestele dascălilor împotriva abuzurilor pe care le săvârșește menționata coaliție PSD-PNL aflată la putere. Suntem convinși că beneficiarii legii în discuție le vor da o lecție foștilor lor elevi și că, pe 30 noiembrie, îi vor vota în aceeași măsură în care au fost și ei prezenți la votarea unei moțiuni care le apăra drepturile și demnitatea. Dascălii știu să evalueze și vor ști să facă acest lucru și de această dată.
 
Sanda Maria Ardeleanu, candidat PDL pentru Camera Deputaților, colegiul Suceava
 


Intră acum și în grupul de