Alegeri parlamentare 2008 : Ioan Bălan: „Să transformăm cenușiul în verde!”


Intră acum și în grupul de

Democrat-liberalul Ioan Bălan „a decretat” ca prioritate de grad zero redarea spațiului verde zonelor extrem de aglomerate din  colegiul său, și mai ales „transformarea cenușiului în verde”. Bălan a spus că nu admite ca Burdujeniul, unul dintre cele mai aglomerate cartiere ale Sucevei să nu aibă două parcuri în care tinerii, mamele și bătrânii să se poată odihni.
„Este neapărat necesar să regândim modul în care construim și mai ales să facem ca betoanele care au invadat loalitățile să nu dețină supremația în dauna spațiilor verzi”, a spus Ioan Blan. Din punctul de vedere al candidatului PD-L lucrurile trebuie rezolvate de asemenea manieră, încât odată cu realizarea parcurilor să poată fi dezvoltată  și o soluție de descongestinoare a traficului rutier. „Extinderea spațiului verde și rezolvarea problemelor legate de trafic și de poluare sunt probleme ce trebuie rezolvate concomitent. Este imposibil să te relaxezi în zgomotul claxoanelor sau în fumul de la țevile de eșapament”, a mai spus Bălan, care a adăugat că preocuparea sa ca parlamentar va fi să identifice modalitățile prin care comunitățile locale să poată fi spijinite prin intermediul unei legi, astfel încât realizarea de parcuri să devină prioritate.
 
„M-am întâlnit cu multe persoane care mi-au reproșat că unii politicieni vin si spun că rezolvarea acestei probleme e albă, iar alții spun că e neagră. Eu spun cu siguranță că rezolvarea e portocalie. Și e portocalie pentru că Guvernul care va veni va fi unul portocaliu, așa cum portocalie este conducerea Consiliului Județean Suceava și cum portocalie este și conducerea Primăriei capitalei de județ”, a mai spus Ioan Bălan.
 


Intră acum și în grupul de