Intră acum și în grupul de
Gloria Bistrița – Gaz Metan Mediaș 1 – 0
Doar 50 de spectatori au fost prezenți în tribunele stadionului din Bistrița pentru a asista la un meci lipsit de spectacol. Goana după puncte a bistrițenilor i-a determinat pe elevii lui Sabău să atace în forță încă din primele minute ale jocului de pe teren propriu, în compania celor de Gaz Metan Mediaș.
Ratările lui Silvășan, din minutele 4 și 16, prevesteau golul ce a venit în minutul 18, atunci când Coroian este lansat la limita ofsaidului și centreză spre același Silvășan, care îndeplinește o simplă formalitate și deschide scorul.
Echipa oaspete nu a contat în ofensivă, iar elevii lui Sabău au continuat să asalteze careul advers, într-o primă repriză fără istoric pentru medieșeni.
După ce arbitrul central, Lucian Danșa din Oradea, a fluierat începutul părții secunde a jocului, jucătorii lui Puștai sunt mai curajoși în teren, încercând de câteva ori vigilența portarului gazdă prin două șuturi expediate de Ciprian Prodan.
Nimic important până la finalul partidei care s-a încheiat cu victoria Gloriei Bistrița, echipa lui Sabău trece pe locul 13, cu 15 puncte, scăpând pentru moment de “nisipurile mișcătoare” din subsolul clasamentului.
Gloria Bistrița: Albuț, Miclăuș, Ciucă, Frăsinescu, Queiros, Enescu ( Anca 85), Andrei Muresan, R. Mărginean, Sebastian Achim (Negrean 68), Silvășan (Hora 61), Coroian. Antrenor: Ovidiu Sabau
Gaz Metan: Ștețca, Nohai (Vidakovic 73), Falemi, Lazăr, Buzean, Sabou, Hoban, Pereira, Curtean, Boaru, Prodan. Antrenor: Cristian Puștai
Intră acum și în grupul de